Cartea administratorului de blocGhid practic pentru asociațiile de proprietari
RO RU
3.3

Implicarea locatarilor în viața comunității

Vecinii trebuie să se cunoască între ei. Cu cât complexul locativ este mai mare (ex: blocuri de peste 12 etaje cu multe scări) cu atât este mai dificil să construim legături umane. Dar nu este imposibil.

Comunitatea poate fi implicată în două tipuri de activități:

  1. Lucrări comunitare (clacă). Organizați activități practice la care pot participa locatarii:
  2. Curățenie generală a curții sau a scării;
  3. Plantarea de copaci sau flori;
  4. Reparația sau vopsirea băncilor și a altor elemente de mobilier urban.
  5. Evenimente comunitare. Acestea ajută oamenii să se cunoască într-un cadru relaxat și prietenos, cum ar fi
  6. Împodobirea bradului (cu colinde, gustări, băuturi fierbinți);
  7. Petrecere de Anul Nou pentru copii (cu animatori);
  8. Ziua copilului - 1 iunie;
  9. Ziua vecinului - o masă comună în curte, cu mâncare adusă de fiecare familie.

Organizarea evenimentelor comunitare și atragerea vecinilor

Nu toată lumea citește afișele din scară. De aceea, combinarea mai multor metode este cheia:

  • Mesaje în grupul de chat comun (de ex. Viber, WhatsApp);
  • Afișe la intrare, în ascensor și în scara blocului;
  • Pliante distribuite în cutiile poștale sau puse pe ușile locatarilor.

Comunicarea internă: chaturi și canale oficiale

Pentru o comunicare rapidă între locatari, complexele locative pot crea grupuri de chat pe aplicații precum Viber, WhatsApp sau Telegram. Aceste canale permit Administratorului sau Consiliului să transmită anunțuri importante, iar locatarilor să semnaleze probleme sau să adreseze întrebări legate de viața blocului.

Se recomandă ca Administratorul sau Președintele Consiliului să fie și administratorul chatului. Este util să fie creat un regulament simplu al chatului online, care să stabilească:

  • Temele ce pot fi abordate de regulă, trebuie să fie doar cele de interes comun, ce țin de viața în ;
  • Anunțurile comerciale (vânzări, servicii etc.) de obicei se postează într-un chat separat.

Administratorul ar trebui să interzică:

  • limbajul vulgar;
  • defăimarea și atacurile la persoană;
  • comportamentele discriminatorii, incitarea la ură sau bullying-ul;
  • discuțiile politice, lingvistice sau de altă natură, care nu au legătură cu locuirea în condominiu.

Administratorul nu trebuie să interzică critica la adresa activității sale. Dacă discuțiile din chat devin prea lungi sau explicarea prin mesaje nu este suficientă, se recomandă organizarea unei adunări informale, în care se pot oferi explicații complete și față în față.

Dacă observați că mai mulți locatari și-au dezactivat notificările din cauza volumului mare de mesaje și dezbateri, puteți crea un canal de informare (pe Viber sau Telegram). Acolo, doar Administratorul va posta anunțuri, fără ca ceilalți membri să poată comenta.

Scrie cel puțin două litere